Firma la care lucrez a organizat o petrecere pentru angajați și ne-a invitat pe toți la un restaurant tratoria pentru destindere dar și pentru închegarea relațiilor dintre noi. Trebuie să recunosc sincer faptul că inițial nu am fost foarte încântat, gândindu-mă că e o seară pe care aș fi putut-o petrece cu familia mea, acasă sau într-un loc în care să fim cu toții. Am avut surpriza, contrar așteptărilor să petrecem niște momente deosebite, atât relaxante cât și delicioase din punct de vedere culinar. Am încercat, evident, o pizza tratoria, deoarece era specialitatea casei, un fel de mâncare gătit în mod tradițional. Da, am fost încântat!

Trattoria pizza și pentru ieșirile cu amicii

Deoarece am fost foarte mulțumit de atmosfera din acel restaurant, mi-am invitat și prietenii să mergă acolo, mai ales pentru a gusta o excelentă pizza trattoria. Cadrul cald, aproape familial, dorința personalului de a satisface dorințele clienților astfel încât să se simtă cât mai bine, te determină să revii ci aceeași plăcere și să inviți și alte persoane, știind că se vor simți la fel de bine. Tocmai de aceea ieșirile cu prietenii au devenit ieșiri la pizza tratoria, subînțelegându-se plăcerea reîntâlnirilor.

Sărbătorirea zilelor de naștere la restaurant trattoria

Trebuie să mărturisesc faptul că sărbătorirea unei zile de naștere acasă ne cam dă bătăi de cap, în mod obișnuit: cumpărături, curățenie înainte și după petrecere, gătit, atenție la așezarea și schimbarea tacâmurilor…și câte și mai câte. De aceea am decis, împreună cu soția mea, că e mai bine să ieșim la pizza tratoria și să lăsăm în seama celor de la restaurant cele mai multe dintre griji, noi simțindu-ne bine, așa și cum ar trebui să se simtă sărbătoriții. Astfel încât, după o astfel de sărbătorire nu mai suntem epuizați și cu o casă răsturnată de copiii prietenilor și rudelor.

Din punctul meu de vedere, a ieși la Trattoria București a devenit un bun obicei în familia mea, sănătos atât fizic dar și psihic, pentru că oferă atât mâncare foarte bună dar și un cadru în care te poți relaxa cu adevărat după câteva zile obositoare la serviciu. Și este foarte clar faptul că ader la ideea de veni nu doar în contextul unor întâlniri săptămânale, dar și pentru a cere serviciile restaurantului pentru petreceri în sânul familiei, cu amici și prieteni care oricum nu ar fi putut încăpea cu toții în casă.